Licitaţia pe banii de Cultură: S-au scris proiecte de peste 5 milioane de lei pentru Braşov

bucur_andreipaulfoto_primaria brasov 063 copy (2)Primăria a primit proiecte chiar şi din Bucureşti, Ploieşti, Săcele, Râşnov sau Nurnberg.

Primăria Braşov a pus în acest an la bătaie un milion de lei pentru finanţarea unor proiecte culturale depuse de către asociaţii sau fundaţii. Până luni, când a fost termenul limită, au fost depuse 48 de proiecte, dintre care 44 chiar pe ultima sută de metri. Viceprimarul Ciprian Bucur (foto) a precizat că cereri de finanţare au depus atât organizaţii din Braşov, cât şi din Capitală, Ploieşti, Săcele, Râşnov şi chiar Nurnberg (Germania), care vor să organizeze la poalele Tâmpei diverse festivaluri sau concerte.
„Dintre cele 48 de dosare, 44 au fost depuse în ultima zi, între orele 12.00 şi 16.00. Valoarea totală a tuturor proiectelor este de 5.024.000 lei, iar suma totală a finanţărilor nerambursabile solicitate se ridică la 2,9 milioane de lei. Unele evenimente pentru care s-au solicitat bani sunt deja consacrate, dar sunt şi unele noi. Având în vedere numărul mare al cererilor, cred că vom avea de unde alege”, a explicat viceprimarul.  Mai întâi, toate cererile de finanţare vor fi verificate pentru a vedea dacă îndeplinesc condiţiile de eligibilitate, această etapă urmând să dureze cel mult 25 de zile. Ciprian Bucur a precizat că până la jumătatea lunii martie speră să fie definitivată evaluarea, după care ar urma şi o perioadă de contestaţie de 5 zile. Primăria poate finanţa până la 80% din valoarea unui eveniment, dar nu mai mult de 100.000 de lei. Printre evenimentele tradiţionale pentru care s-a solicitat finanţare se numără Târgul de Carte, Etnovember sau Braşov Jazz&Blues Festival, iar dintre proiectele noi enumerăm Braşov 1916, propus de Muzeul de Istorie, Festivalul Internaţional de Muzică Bizantină Anton Pann sau Festivalul Naţional Dor de Folk, propus de Asociaţia Culturală Suflet Transilvan.

sursa: bzb.ro

This entry was posted in Aparitii media, ARTICOLE, NOUTATI and tagged , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *