Decizia sistării apei calde şi a căldurii, amânată până la finalul lunii

bucur_andreipaulfoto_primaria brasov 063 copy (2)

foto: Andrei Paul – Primaria Brasov

Viceprimarul Braşovului, Ciprian Bucur, ne-a declarat că a reuşit să convingă astăzi reprezentanţii GDF Suez să amâne decizia de sistarea a furnizării de combustibil până în data de 30 martie, când va avea loc şedinţa Consiliului Local.
„Am discutat atât cu reprezentanţii GDF Suez, cât şi cu cei de la Bepco şi Tetkron, să se amâne o decizie pe marginea acestui subiect până după data de 30 martie, când vom prezenta situaţia în plenul şedinţei Consiliului Local, care va lua o decizie privind asigurarea serviciului de  termoficarea în sistem centralizat la nivelul municipiului Braşov.

Vom vedea la momentul respectiv ce decizie se va lua, respectiv asigurarea finanţării pierderilor de pe reţea sau ce investiţii vor fi prioritare pentru eliminarea pierderilor. Există soluţii pentru a pune la punct un sistem de termoficare centralizat performant, dar acest lucru nu se poate realiza peste noapte. Este nevoie de un termen mediu, de doi-trei ani, pentru a realiza investiții în sistem și pentru a putea accesa fonduri europene conform POR 2014 -2020, pentru infrastructură, dar și guvernamentale. Degeaba investim în centrale performante dacă sunt pierderi foarte mari în rețea”, a precizat viceprimarul Ciprian Bucur.
mai mult pe : newsbv.ro

 

 

This entry was posted in Aparitii media, ARTICOLE, NOUTATI and tagged , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *