Braşovul turistic, între dorinţă şi putinţă…

Cu toţii ne mândrim că Braşovul este un oraş turistic. Şi totuşi, ce atracţii avem în afară de muzee şi Cetate? Că Cetăţuia este moartă, de când a pus pe ea ghearele SIF Transilvania şi nu lasă o pradă care nu i-a aparţinut vreodată, dar pentru care o tocmeşte în instanţă ca la tarabă.

Terasele din centrul oraşului se închid la o oră la care mulţi turişti poate ies la distracţie. Să vii la Braşov şi să ai punct de atracţie mall-urile… nu cred că ne propunem să fim o capitală a shopping-ului.

Cât despre Poiana Braşov, a ajuns o destinaţie exclusivistă, de weekend, şi nu una de petrecere a unui concediu, cu tot cu centrul acela nou deschis, de fapt mai mult închis, construit cu fonduri europene.

Iată ce spun consilierii locali că ar trebui făcut pentru a crește atractivitatea turistică a municipiului Brașov:

Ciprian Bucur, consilier local PNL: „Sunt multe obiective, dar aș aminti două dintre inițiativele de pe vremea când  eram viceprimar și mă bucur că se contină și în noul mandat: este vorbarea despre înființarea planetariului – unul dintre proiectele mele de suflet – pentru care am aprobat în ședința de sâmbătă indicatorii tehnico-economici și va fi un punct de atracție turistică deosebită pentru Braşov, fiind cel mai mare din România. Al doilea, cu un impact și mai mare, este amenajarea zonei pentru manifestări cultural-artistie din zona Bartolomeu, o ințiativă pe care am anunţat-o opiniei publice în septembie 2015, când am propus înființarea acestei locații, pentru care s-au alocat bani pe bugetul din 2016 şi care poate pune Brașovul pe harta marilor evenimente”.

Arnold Ungar, consilier local Forumul Democrat al Germanilor din România:

I. PE TERMEN LUNG
  • „1.    Aplicarea prevederilor privind turismul din “Strategia privind dezoltarea durabila a municipiului Brasov pana in anul 2035” si aducerea la cunostinta consilierilor locali a acestui document
  • 2.    Adoptarea unei hotarari a consiliului local Brasov privind dezvoltarea turistica a orasului
  • 3.    Centru regional de promovare a turismului
  • 4.    Infiintarea de focus-grupuri cu specialisti privind dezvoltarea turistica a orasului
  • 5.    Regulament local pentru conservarea si reabilitarea cladirilor cu valoare istorica
  • 6.    Concept integrat de dezvoltare a centrului istoric
  • 7.    Masterplan privind centrul civic
  • 8.    Tunel complet acoperit, fara a afecta zona istorica, de la biblioteca judeteana la maternitate si transformarea strazii Muresenilor in pietonala
  • 9.    Parcare subterana sub munte in zona bibliotecii judetene
  • 10. Pasaj subteran in zona Modarom si la Rectorat si transformarea acestor pasaje in zone expozitionale pentru mestesugarii autentici din Brasov si din alte zone istorice ale Romaniei
  • 11. Elaborarea unui concept general privind parcari la intrarile importante in oras si metode stimulative pentru turisti pentru a parca la intrare si nu in centrul orasului
  • 12. Legatura rutiera intre zona Caramidariei si Poiana Brasov

 II. PE TERMEN SCURT

  •  1.    Puncte de informare turistica, cu persoane calificate, in zonele istorice ale orasului si in gara Brasov si igienizarea acesteia
  • 2.    Promovarea mai intensa a zonei istorice Scheii Brasovului si a Primei Scoli Romanesti
  • 3.    Implicarea mai activa a politiei locale in stapanirea fenomenului cersetoriei in centrul istoric al Brasovului, in special in perioada de vara, la terasele restaurantelor (in ciuda legislatiei permisive)
  • 4.    Circuit al asezamintelor de cult, de toate confesiunile, din Brasov
  • 5.    Reluarea transportului turtistic cu autobuzul descoperit si etajat, dupa modelul autobuzului britanic
  • 6.    Intalnire periodica a turistilor straini cu primarul municipiului
  • 7.    Reamenajarea zonei istorico-culturale Tampa Brasov
  • 8.    Infiintarea unui centru medical in Poiana Brasov, in perioada sezonului estival de iarna, pentru tratarea accidentelor specifice anotimpului”.
Lucian Pătrașcu, vicepreședinte Org. Mun. PSD Brașov, lider grup PSD Consiliul Local Brașov: „Aș propune să începem cu o analiză. Nu vorbesc de studii foarte elaborate și scumpe, acelea sunt justificate atunci când formulezi o strategie pe termen lung. Totuși, ar fi necesare niște evaluări ale profilului turistului care vine în Brașov. Câți are are? De unde vine? Câți bani cheltuiește de obicei? Rămânem la acest stadiu, că vrem să-l mulțumim genul de turist care vine de obicei.  Cei pe care îi vedem venind în număr mare, cu autocarele, sunt cei mai în vârstă. Ei vin să facă fotografii, să vadă Brașovul vechi. Aici ajungem la una dintre probleme, fațadele clădirilor din Centrul Istoric. Nu am să mai trec în revistă cauzele care fac ca o mare parte să fi rămas deteriorate. Scutirile de taxe, preluarea fațadei de autoritatea publică locală, sunt parte a soluțiilor. Banii pe care îi cheltuie turistul din această categorie, rămân în magazine și restaurante. Găsesc că serviciile așa numite de ”alimentație publică” încă se situează sub ceea ce astfel de turiști ar dori să găsească și chiar să plătească. O altă categorie importantă este cea a turistului tânăr care călătorește practic, cu ternul, sau autoturismul. Prin urmare, modul în care va arăta Gara după ce ea va fi ”spoită” sau, sper, renovată, va fi important, lucru sesizat de altfel și de Primărie. Totuși, impresia favorabilă poate fi oferită și de un peron mai modern și curat amenajat pentru autobuzele și microbuzele care pleacă de aici. Nu  mai vorbesc de multitudinea de chioșcuri de ziare, care nu oferă o impresie extraordinară. Tinerii vor să viziteze, dar vor să fie și activi. O sală polivalentă și/sau un stadion unde să aibă loc concerte, devin cu atât mai necesare. Mai sunt lucruri multe, necesare. Un «mărunțiș» precum grămezile de zăpadă care au stat nestrânse pe mijlocul străzii Republicii săptămâni întregi, chiar și în perioadă cu aflux mai mic de vizitatori, se observă la capitolul negative. Nu în ultimul rând publicitatea, marketingul. Pentru că de la 1 ianuarie 2016 a dispărut taxa hotelieră, ea ar putea, sau ar trebui înlocuită, cu o contribuție pentru promovare a destinației Brașov. Operatorii din turism trebuie să înțeleagă că nu e o soluție să practice prețuri asemănătoare Austriei, câtă vreme nu oferă aceleași condiții. Înțeleg, este modalitatea de a acoperi cheltuielile perioadelor fără clienți. În loc, ar putea să scadă nivelul tarifelor și să contribuie modic într-un fond de promovare a orașului. Numărul clienților ar crește în termen rezonabil”.
Adina Donosă, consilier local PER:Reabilitarea Garii Brasov. Este poarta de intrare in municipiu si o carte de vizita importanta. In prezent, Gara Brasov este intr-o stare deplorabila. Stiu ca municipalitatea nu s-a putut implica in acest proiect datorita situatiei juridice a acestei cladiri, ea fiind in proprietatea Ministerului Transporturilor insa consider ca nu trebuie renuntat.
  • Revitalizarea vietii culturale. Evenimente de calitate in Piata Sfatului (in timpul zilei!!). Concerte/spectacole sustinute de Opera Brasov, Filarmonica, Teatrul de copii, Teatrul Dramatic. Realizarea unor parteneriate cu asociatiile de mestesugari/artisti plastici/producatori brasoveni pentru organizarea unor adevarate targuri tematice (Craciun, Paste, etc). Concerte fanfara pe aleea de sub Tampa. Reluarea reprezentatiei din Piata Sfatului in zilele de sambata si duminica din turnul Muzeului de Istorie.
  • Reabilitarea si conservarea cladirilor istorice. 
  • Realizarea de parcari subterane in centrul Brasovului care este sufocat de masini, inclusiv amenajarea unor parcari pentru autocare, eventual la intrarile in municipiu.
  • Cai de acces pentru persoanele cu handicap la obiectivele turistice.
  • Aeroport. 
  • Toalete publice. 
  • Alocarea sumelor necesare in bugetul municipiului pentru participarea la targurile de turism precum si incheierea de parteneriate cu agentii de turism pentru promovarea Brasovului ca si destinatie turistica”.

Adrian Oprică, liderull grupului PNL din Consiliul Local Brașov: „Turismul reprezintă un important motor de creștere economică pentru Brașov. Acest fapt este demonstrat de evoluția turismului de la aproximativ 500.000 de turisti anual la peste un milion de turiști în aceeași perioadă de referință. Spre deosebire de litoral, Brașovul oferă posibilitatea asigurării de activități pe turiști pe tot parcursul anului. Fie că vorbim de turismul de business, turismul de tineret, turismul de week-end sau turismul de circuit este necesar ca Brașovul are nevoie de o abordare care să satisfacă toate exigențele unui turism accesibil și de calitate pentru toți cei care să fie oaspeții noștri. În momentul de față este în implementare programul de dezvoltare al turismului ca și componentă importantă a Strategiei Integrate de Dezvoltare Durabilă. Acesta este un document care nu doar că este la dispoziția tuturor consilierilor locali ci, mai mult,  se fundamentează pe dezbaterea publică și pe un permanent dialog cu toți cei implicați în această industrie. Consilierii locali PNL și primarul George Scripcaru împreună cu Agenția de Dezvoltare  Metropolitană sunt implicați activ de câțiva ani în implementarea acestei strategii de dezvoltare. Ca priorități, împreună cu dl. primar George Scripcaru, grupul consilierilor locali PNL și-a propus realizarea câtorva obiective strategice pentru dezvoltarea turismului brașovean. Unul dintre primele obiective se referă la continuarea amenajării la nivel european al tuturor porților de intrare a turiștilor în Brașov: amenajarea autogării internaționale, reabilitarea gării centrale și asigurarea conectivității prin intermediul transportului public către unitățile de primire sau către stațiunile turistice. Este adevărat că Aeroportul Brașov rămâne o prioritate din perspectiva dezvoltării turismului, orice municipalitate care dorește să se concentreze pe city-break-uri și nu numai având nevoie de o asemenea infrastructură. Totodată, rămâne o prioritate a noastră ca împreună cu parlamentarii PNL de Brașov și de ce nu cu toți parlamentarii de Brașov să „grăbim” construcția autostrăzii Brașov-Comarnic. Astfel am avea siguranța că indiferent de modalitatea de transport aleasă de către turiști, Brașovul ar avea accesibilitate maximă. O altă prioritate o reprezintă înființarea unei școli profesionale pe modelul Școlii Profesionale „Kronstadt” destinată pregătirii forței de muncă specializate în turism pe calificările cerute de către operatorii din domeniul turismului: ospătari, bucătari, recepționeri și personal de întreținere. O atenție deosebită o avem și spre dezvoltarea unei clase de ghizi turistici, ale căror servicii nu numai că ar reprezenta o oportunitate de dezvoltare a noi locuri de muncă, ci ar putea oferi oportunitatea punerii în valoare a patrimoniului cultural și istoric al Brașovului și zonei metropolitane. Astăzi, acest domeniu se confruntă cu un deficit foarte mare de forță de muncă specializată. Crearea unei asemenea școli profesionale ar putea oferii garanția unor servicii de cea mai bună calitate în unitățile turistice. Un alt obiectiv se referă la dezvoltarea unui structurii de informare turistică: centre de informare turistică, puncte informatizate de informare, dezvoltarea unui sistem  informatic care să cuprindă toate informațiile despre un anumit obiectiv sau despre posibilitățile de petrecere ale timpului liber pe perioada sejurului accesat de către orice turist prin rețeaua wifi existentă și funcțională astăzi atât în mijloacele de transport în comun cât și pe teritoriul municipiului Brașov. Împreună cu dl primar Scripcaru ne-am concentrat pe poziționarea Brașovului în categoria orașelor europene în care conceptul de Smart City este o realitate. Acest demers va continua, turiștii deja apreciind aceste servicii informatice. Din perspectiva petrecerii timpului liber, obiectivele grupului PNL se concentrează pe continuarea demersurilor referitoare la construcția unei săli polivalente de cel puțin 10.000 de locuri, capabilă să ofere posibilitatea organizării atât de evenimente sportive cât și culturale capabile să atragă turiști. Mai mult, avem în vedere dezvoltarea acestor servicii pe următoarele direcții specializate pe categorii de vârstă. Amintim aici utilizarea infrastructurii pentru practicarea sporturilor de iarnă în organizarea de evenimente de anvergură internațională, baza sportivă brașoveană fiind unică în România pentru asemenea evenimente – organizarea campionatului de sărituri de la Râșnov fiind un bun exemplu. Un alt segment de servicii se adresează turismului de tratament, centrele SPA și microclimatul Brașovului oferind servicii pe tot parcursul anului pentru turiștii care aleg să scape de stress, alegând relaxarea în toate centrele care oferă servicii de spa la cele mai ridicate standarde. Un alt pilon se referă la dezvoltarea unor evenimente culturale de anvergură în domeniul teatrului, muzică clasică și modernă, operă, etc, organizarea de festivaluri internaționale având fundamentarea în punerea în valoare a patrimoniului cultural și istori al Brașovului. În acest context, promovarea activității și creației marelui compozitor Ciprian Porumbescu a cărui viață a fost strâns legată de Brașov fiind o prioritate. O altă categorie de servicii pe care dorim să o dezvoltăm împreună cu agenții economici se referă la organizarea unei linii de transport turistice care să fie accesibil  tuturor turiștilor care doresc să realizeze turul bisericilor fortificate din Țara Bârsei, monumente care sunt cea mai bună carte de vizită pentru patrimoniul nostru. Nu în ultimul rând dorim dezvoltarea traseelor turistice în arealul Brașovului și a circuitelor de mountain-bike, aceasta reprezentând o nișă importantă și unică pentru Brașov. Astăzi, sunt mulți turiști care vin din zonele de câmpie să practice această activitate recreativă. Nu în ultimul rând dezvoltarea turismului culinar ar avea potențialul de a pune în valoare nu doar măiestria bucătăriei brașovene ci și bogăția produselor tradiționale specifice zonei noastre. Organizarea în parteneriat a unor festivalul de tradiții gastronomice ar fi nu doar dezirabile, ci și o oportunitate de dezvoltare pentru producătorii locali. Toate acestea reprezintă priorități ale grupului consilierilor PNL, ale primarului George Scripcaru și credem noi ale tuturor celor care doresc abordarea transparentă și deschisă a implementării acestor proiecte.  Grupul consilierilor PNL îi invită pe brașoveni, pe agenții economici din domeniu la dialog pentru ca toate aceste proiecte să devină realitate. Brașovul anului 2035 va trebui să fie polul turismului românesc. Se poate!”

sursa: Newsbv.ro

 

This entry was posted in Aparitii media, ARTICOLE, NOUTATI and tagged , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *