Inspectorii Poliției Locale au dat amenzi de aproape 500.000 de lei pentru neregulile din construcții și comerț

politia localaO serie de agenți economici din Brașov au fost prinși pe picior greșit în ceea ce privește respectarea normativelor privind autorizarea lucrărilor de construcții, astfel că au fost formulate 42 de plângeri penale conform Legii 50/1991, care reglementează acest domeniu.

Totodată, Serviciul Inspecție – Control și Disciplina în Construcții din cadrul Poliției Locale a sancționat 34 de firme care au încălcat prevederile acestei legi.

Valoarea amenzilor aplicate anul trecut  se ridică la 497.100 de lei, însă pe lângă neregulile din construcții, inspectorii Poliției Locale au aplicat sancțiuni și pentru o serie de abateri în ceea ce privește desfășurarea activităților comerciale. Astfel, au fost aplicate, în total, 238 de amenzi, cele mai multe, 135, pentru funcționarea neautorizată a unor firme. Alte 20 de firme au fost sancționate, pentru că nu afișau corect prețurile, iar 2 agenți economici au primit amendă, fiindcă aveau personal necalificat.

Au fost însă depistați și 24 de agenți economici care nu aveau contract de salubritate sau care au depozitat deșeurile din construcții pe domeniul public. Alți 8 agenți economici „s-au întins mai mult” decât trebuia, astfel că au fost sancționați pentru ocuparea ilegală a domeniului public.
Sursa: NewsBv.ro

This entry was posted in Aparitii media, ARTICOLE, NOUTATI and tagged , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *