Concurs de management pentru instituțiile de cultură din Municipiul Brașov

teatrul_sica_1305295698

Zilele trecute am definitivat procedurile pentru organizarea acestor concursuri. Astfel,  Primăria Municipiului Braşov va organiza, la sediul său din Bd. Eroilor nr. 8, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 189/2008 – privind managementul instituţiilor publice de culturăconcursul de management pentru aceste instituții: Opera, Teatrul „Sică Alexandrescu“, Teatrul „Arlechino“ și Filarmonica Brașov.

Condiţiile de participare la concurs, caietul de obiective, bibliografia, regulamentul de organizare şi desfăşurare a concursului  de management, precum şi datele de depunere a mapelor de concurs, a planurilor de management şi desfăşurarea etapelor concursului se pot obţine de la sediul Primăriei Municipiului Braşov, Biroul de  Resurse Umane, parter, camera 5 sau se vor putea descărca de pe pagina oficială de internet a Primăriei Municipiului Braşov (www.brasovcity.ro) începând cu data de 6 mai.

 

Prin urmare, candidatii vor trebui sa dețină cetăţenia română sau a unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene și domiciliul în România, să aibă o vechime în specialitatea studiilor de minimum 5 ani si experienţă în management de minimum 3 ani.

Proiectele de management întocmite de candidaţii la concurs, vor fi limitate la un număr de 20 de pagini (inclusiv anexe) şi vor trebui să conţină punctul de vedere al candidaţilor asupra dezvoltării şi evoluţiei instituțiilor respective pentru perioada 2015-2019. Acestea vor conține analize ale candidatului privind mediul în care îşi desfăşoară activitatea instituţia şi propuneri privind evoluţia acesteia, modalităţi de diversificare a ofertei culturale a instituţiei publice, propuneri de restructurare şi/sau reorganizare, previzionarea evoluţiei economico-financiare a acesteia pe următorii  ani, si nu în ultimul rând, strategia, programele şi planul de acţiune pentru îndeplinirea misiunii specifice a instituţiei.

Zilele urmatoare vom desemna si membrii comisiei de evaluare a candidaților, care vă asigur că vor fi specialiști, nume importante ale culturii brașovene și românești.

Ca și etape de desfășurare ale concursurilor, acestea vor fi următoarele:

09.06.2015 – dată limită pentru depunerea planurilor de management şi a dosarelor de concurs de către candidaţi;
09.06.2015 – 15.06.2015  – selecţia dosarelor;
16.06.2015 – 22.06.2015  – analiza planurilor de management – prima etapă;
23.06.2015 – 30.06.2015  – susţinerea planurilor de management în cadrul unui interviului – a doua etapă.

This entry was posted in Aparitii media, ARTICOLE, NOUTATI and tagged , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *