Atenţie cum şi pe unde treci strada! Poliţia Locală e în acţiune, pe scutere

politist-local-pe-scuter-mareAgenţii „motorizaţi” patrulează atât în zona centrală, cât şi în zona Parcului Zoologic şi la Cimitirul Central. De ieri se dau amenzi, 195 de lei/pieton.
FOSTA ZEBRĂ „CU CAPCANE”. În capătul străzii Republicii exista o trecere de pietoni care a fost mutată la ramificaţia Bulevardului Eroilor. Trecătorii sunt grăbiţi şi să trec tot prin vechiul loc, obişnuinţă pasibilă de acum de amendă.

Începând de săptămâna aceasta, străzile Braşovului, în special cele din zona centrală, sunt atent supravegheate de către poliţişti locali „motorizaţi”. Scuterele Poliţiei Local au stat la „naftalină” în ultima vreme, ţinând cont că odată cu schimbarea legislaţiei, pentru a le putea conduce, agenţii aveau nevoie de subcategoria AM la permisul de conducere. Nicolae Aldea, directorul Poliţiei Locale Braşov, a precizat că, în momentul de faţă sunt 30 de agenţi care pot conduce cele opt mopede din dotarea instituţiei.

Agenţii au aşteptat încălzirea vremii, ca să poată patrula pe scutere. „Scuterele sunt de un real folos, în special pe străzile mai înguste din zona centrală, făcând posibilă intervenţia agenţilor mult mai rapidă în anumite situaţii. Este necesară prezenţa poliţiştilor în zonele aglomerate şi avem, de asemenea, câte un agent pe scuter şi în zona Parcului Zoologic din Noua, dar şi a Cimitirului Central”, a spus viceprimarul Ciprian Bucur.
mai mult pe: bzb.ro

This entry was posted in Aparitii media, ARTICOLE, NOUTATI and tagged , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *